Tara Iancului- Iubirea mea
     

 

 
acasa actiuni documente alaturi de noi ce dorim craisorii

 
POEZII de Nicoara Nicolae Horia

 


Demolatorii...
6 Noiembrie 2013


Patria mea, tu înca ne esti treaza
Si-aud cum plânge sufletul tau sfânt-
Nu-i înteleg pe cei ce demoleaza
Tot ce întâlnesc in cale pe pamânt:

Uzine, fabrici, gânduri si idei,
Nu-i înteleg pe cei care te fura
Când altii stau de paza lânga ei
Si în privirea lor e-atâta ura!

Se întorc acasa cei plecati departe
Sa-si caute un loc si-un trai mai bun,
Desteapta-ne din somnul cel de moarte,
Sa bata-n inimi sângele strabun!

Tu ne esti mama buna si te stiu
Cum te-au stiut prin vremi înaintasii,
Opreste jaful, pâna nu-i târziu-
Sa-si pedepseasca Dumnezeu faptasii!


Veniţi români...
15 Octombrie 2013


Dumnezeu din cer sa ne ajute!
Din Munti si de pe dealuri, din poeni,
Veniti români din patru zari durute
In capitala noastra, la Câmpeni!

Se tulbura-Ariesul de mânie,
Gorunii de-o durere sfânta gem,
Desteapta-ne, o, Maica Românie,
Sa nu uitam ca fiii tai suntem!

Din Tara asta s-a furat destul!
Strainilor le-am fost adesea pres,
Sa spunem lumii ce înseamna Abrudul,
Alburnus Maior, Baia de Aries...

Sa spunem lumii ce înseamna Motii
Cu Detunatele din tricolor,
Toti vânzatorii, tradatorii, hotii,
Sa tremure în vizuina lor!

Din Munti si de pe dealuri, din poeni,
Veniti români din patru zari durute
În capitala noastra, la Câmpeni,
Dumnezeu din cer sa ne ajute!


Aurul unește, dar el și dezbină...
17 Septembrie 2013


Aurul unește dar el și dezbină,
A intrat o vâlvă între Moții mei,
Chiar acum cuvântă colo sus pe bină
Și-i atâta ură în cuvântul ei!

Unii vreau cianură, alții mediul viu,
Mă întreb ca unul ce le-a fost ortac:
Cine-s vânzătorii? pe vânduți îi știu,
Dar cobor în mină obosit și tac

Și la gura minei, cum făceam 'nainte,
Spun un Tatăl nostru, până ies afară,
Din adâncul firii eu Te rog fierbinte
Pune rânduială între Moți și-n Țară!

Potolește duhul vremii tulburat
Și adu-ne pacea-n care-am fost odată,
Vederează hoții care ne-au furat
Și le dă pedeapsa binemeritată!

Scoate adevărul, Doamne, la lumină
Și minciuna pune-o în celula ei,
Aurul unește, dar el și dezbină,
A intrat iar vâlva între Moții mei...


BUTEANU
Gurahonţ- Iosăşel (ARAD-ROMÂNIA), 23 Mai 1849...
- de Nicoară  Nicolae Horia (23 mai 2009)


"Noi venim şi trecem, pământul şi ţara rămân,”
Doamne, cât Adevăr e în vorbele Sale!
Ţara aceasta, Neamul acesta român,
Libertatea în toate e singura cale!

Murmură Crişul în vaduri şi murmurul doare,
Tăceri mistuite pe buzele moţilor mei,
Eu mor liniştit dar Speranţa nu moare,
Fie în veci blestemată funia ei!

Bălcescule-frate, tu, Iancule bun,
Sfântă şi dreaptă rămâne Lumina sub pleoape,
Din ceasul acesta, până-n ceasul Acela vă spun,
Mântuirea neamului nostru e-aproape!

Noi de la facerea lumii avem Legământ,
Venim şi trecem, pământul şi Ţara rămân,
Dumnezeu e cu noi şi însemnele sunt-
Ţara aceasta şi neamul acesta român!

Mi-e dor de Apuseni...
- 13 Mai 2013 -
" "Noi venim şi trecem, pământul şi ţara rămân..." Ioan Buteanu


Mi-e dor de Apuseni şi o să-mi fie,
Ca de pâinea împărtăşită-n vin
Şi-aşa mă simt acum legat de glie,
La parastasul lui nu pot să vin!

Prefectul să mă ierte, el, Buteanu,
Cel spânzurat de salcie mereu,
Oricine-ar fi din lacrimă duşmanu'
De Moţi să îl ferească Dumnezeu!

Ei nu sunt oameni răi, în Dor şi-n piatră
Le-au cioplit statuie celor duşi,
Stăpâni aici pe limbă şi pe hartă,
Ei niciodată nu s-au vrut supuşi!

Ţara lor e Ţară nu e glumă,
Nu-i desenaţi nicicând hotare hâde,
Aici e mai mult suflet decât humă
Şi Dumnezeu din ceruri le surâde!

Mi-e dor de Apuseni, ce veşnicie!
Precum de pâinea împărtăşită-n vin
Şi-aşa mă simt acum legat de glie,
La parastasul lui nu pot să vin...

Retorică...
16/17 Iulie 2011
" Cine nu ştie să iubească, urăşte cu bucurie"

Ce-i prea mult în viaţa asta
niciodată nu e bun,
deseori nici nu se cade să te simţi
atât de viu!
Copiliţi-mă, prieteni, fără milă,
mă supun
şi tăiaţi-mi coarda viei
din cuvânt,
până mai scriu...
Cu şerparul Poeziei
dacă sufletul mi-e-ncins,
îmi iubesc această Ţară, neamul
dinspre care vin,
bucuria mea-i curată,
nu-i făcută dinadins,
cu duminica în gânduri
Dumnezeului mă-nchin!
Când o fi să plec din lume
să nu-mi lăudaţi sorocul
şi tăcerea mea rămâie Dor pribeag
peste pământ,
doar atât să ştiţi, prieteni,
n-am râvnit vreodată locul
nimănuia dintre semeni,
nici măcar pentru mormânt...


CÂMPIA LIBERTĂŢII
Blaj, 15 mai 1848- 15 Mai 2011

Patruzeci de mii erau atunci
Pe Câmpia Blajului românii
Şi Dumnezeu din cer le da porunci,
Aici să fie pentru veci stăpânii!
 
Şi-acum se înfioară Munţii toţi
De sfânta lor aducere aminte,
Cum trece IANCU tânăr printre Moţi,
Cu vorbele  mulţimea o aprinde...
...................
 
Dar liniştea-i acolo îndestulă
După atâtea aprige furtuni,
Sub Crucea Lui, de veghe sus pe Hulă,
Doar Aerul îngână rugăciuni...
 
Dă-ne, Doamne, minte şi răbdări,
Să ştim că suntem şi le aminteşte
Celor plecaţi de-aici spre alte zări,
Dorul deŢară, scris în româneşte!
 
Ne fie Viaţa binecuvântată
De pe Câmpia Blajului, vă spun,
Patruzeci de mii erau odată,
Câţi au mai rămas din ei acum?


Nu vă jucaţi cu Moţii...
Vineri, 25 Martie 2011

Nu vă jucaţi cu Moţii, în demnitatea lor
Citiţi-le cu grijă durerea de pe roată,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
În care Avram Iancu s-a-nveşnicit odată...
 
Nu vă jucaţi cu Moţii, nu-i întrebaţi cât pot
În Ţara lor de piatră să tacă şi să-ndure,
De la bătrânul vajnic şi până la nepot
Mai ştiu să pună mâna pe coasă şi săcure.
 
Dar să nu-i scoată nimeni din lacrimă afară,
C-atunci detună Munţii de fulgerele lor,
Nu vă jucaţi cu Moţii, că s-ar putea să doară,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
 
Din care Crăişorul mereu şi iar ne ceartă
Că nu am ţinut seamă de Testamentul lui,
Nu vă jucaţi cu Moţii, tot mâzgălind pe hartă
O patrie străină, din pofta nu-ştiu-cui!


IANCULE AVRAM, CEL VIU...
Tebea, 15/16 Martie 2011

Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!
 
Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns -
Prin Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi mugurii din codrii se-aud pleznind în plâns...
 
Mă doare, ce mă doare? Nu mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne iartă -
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna  prescurată...


POEM LÂNGĂ SUFLETUL IANCULUI
Tebea, 16 Martie 2011

Orice lacrimă e de prisos
Dacă nu-i din inimă curată,
În fiecare an tu mori frumos,
Dar moartea nu te-ncape niciodată!
 
Iancule-Avram ce aş putea să-ţi spun
Lumina în cuvânt să nu te doară?
Obezile din trunchiul de gorun
Se rostogolesc durut prin Ţară...
 
Baia de Criş- la casă de brutar
Tu dormi flămând pe-aceeaşi rogojină,
Ce răni tăcute ard în Calendar!
Prin gândul meu miroase a răşină...
 
Dacă mă ştie frunza de poet
Tu iartă-mi Duhul trasului pe roată,
În fiecare an tu mori încet,
Dar moartea nu te-nvinge niciodată...


NU POT SĂ DORM...
Tebea, 16 Martie 2011

Nu pot să dorm în noaptea asta viu,
Prin Munţii Apuseni se dă de veste,
AVRAM IANCU s-a făcut târziu
Şu tulnicele fulgeră pe creste...
 
Nu pot să dorm în noaptea asta mort,
Un doliu peste suflet mă apasă
Şi-aşa mă simt precum un paşaport
Expirat din Dorul de Acasă...


CÂNTEC
Tebea, 16 Martie 2011

Geme prin fluier un Cântec nezis,
Câteodată mi-e teamă întreg să îl scriu,
IANCU AVRAM, cel mereu interzis
Din Ultimul Dor, e atâta de viu!
 
Cu fruntea pe lespedea somnului său
La Ţebea mă rog, ca un ultim haiduc,
PATRIA mea, cu părere de rău
Şi din numele tău aş vrea să mă duc...
 
Mă doare de-o vreme răstignirea pe hartă,
Ştiu că nu am nicăierea să plec,
ACASA mea care-mi eşti, tu îmi iartă
Lacrima Ochiului în care petrec...
 
Furtuna de vine nu-i cine s’o-nfrunte,
Nici pumnul de piatră izbit în Carpaţi,
Acum când îţi scriu sunt singur pe Munte
Şi vântul suspină prin brazii uscaţi...
 
Geme prin fluier un Cântec fierbinte,
Eu niciodată nu am să te mint -
Vindecă-mi gândul cel spus mai-nainte,
Alţii sunt răii, îi ştiu şi îi simt...


UMBRA IANCULUI
Tebea, 16 Martie 2011

Umbra Iancului ne-liniştită
S-a odihnit azi-noapte sub gorun,
Oricare Patrie e fericită
Să aibă un asemenea nebun
Ce arde-n lume doar un singur Dor
Şi toată Viaţa sub şerpar să-l poarte,
Septembrie, tăcerile mă dor,
Fluierul cu lacrimile sparte
La Ţebea, în văz-duhul tricolor
Se-aude tot mai rar, tot mai departe...


Lacrimă desculţă
13/14 Febr. 2011

Toate despărţirile sunt triste,
Cele din care nu mai vii-napoi-
Când voi pleca să-mi pui în mâini batiste
Şi încălţările să-mi fie noi...
 
Mă chemă Cerul-„gata eşti, Linuţă?”
Ce cunoscut îmi pare acel glas!
Sărmana Mamă, lacrimă desculţă
Prin lumea asta fără de popas...
 
Mă uit la ea ca l’o icoană dulce,
Când vine seara-n ochii ei căprui
Îşi face aşternutul să se culce
Cu Tatăl nostru spus la căpătâi…
 
Acum când scriu ea doarme liniştită,
Tăcerile din ziuă n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recită
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…


CÂNTEC DE LA MARGINEA SATULUI
12 februarie 2011

„Se gata oamenii”, îmi spune Mama
Stergându-si gândurile cu naframa,
Gândurile ei ostenite de-acum
tot mai rar urca din Vale pe drum…

Nu mai sta “nime” acolo pe crânguri
Si vulturii parca sunt tot mai sânguri,
De sub zapada si ea putrezita
Iarba m-asteapta demult necosita…

Linistea roade flamânda din stele,
Fântânile ard suparate si ele,
De la marginea vietii pâna la margina Satului,
Mama simte toate durerile lui...

„Macar tu din când în când sa te duci
Acolo în Satul ramas lânga cruci-
Se gata oamenii, carari nu mai sunt
Între casele lor locuite de vânt...”


Treceau ţinându-se de mână…
Eminescu-Veronica…
15 ian. 2011


Treceau ţinându-se de mână
Ca două aripi într-un zbor,
Ca două zile-n săptămână
Şi îngerul în urma lor...
 
El îi şoptea un Dor fierbinte,
Ea îl sorbea din ochii lui
Şi liniştea dintre cuvinte
Gemea în bronzul din statui...
 
Din câte sunt aici sub cer
Dă-mi, dintre toate, un sărut,
Mai multe nici nu ştiu să-ţi cer,
Doar unul singur, cu-mprumut...
 
Ţi-l dau, dobândă nu aştept,
Eu Rugii tale mă supun-
L-a strâns atunci cu drag la piept
Şi mai departe nu vă spun...
 
Treceau şi Aerul suspină,
Ea, Veronica şi Emin-
Le fie trecerea deplină
De-acum şi-n veci de veci.
                               Amin.

Eu sunt alesul…
25 Dec. 2010, în zori…

Îl aud pe câte un oare-cine
Bătându-se cu pumnul în piept,
Dumnezeu seamănă numai cu mine,
Eu sunt frumos şi întreg şi deştept,
 
Nu am pe trup nicio umbră de rană,
Nu sunt orb, nici mut ori smintit
Şi în sufletul lui şi-a zidit o icoană
La care se-nchină, nu la Cel pomenit...
 
Că îşi face cruce sau nu îşi face-
Asta e treaba naşterii lui,
Măcar de mă rog să mă lase în pace.
Tatăl  nostru, e –al meu şi-al orişicui!
............................................................
 
Poemul acesta, vă rog, să-l iertaţi,
Îl aud pe câte un oare-cine,
Eu sunt alesul dintre cei chemaţi—
Dumnezeu seamănă  numai cu mine...

Visează Aur...

Spre Apuseni mă poartă-acelaşi drum
Şi tălpile mi-s roase de cuvinte,
Visează aur Moţii mei şi-acum,
Cu ”vâlva băilor” fac jurăminte...

Dar unde sunt „holoangării” de-atunci,
Cu balmoşul, cel aurit, pe masă?
Umbrele lor coboară printre stânci
Orbite de-o lumină ne-nţeleasă...
....................................................
Visează aur neamul meu sărac,
Fata aceea cu priviri de pară
S-a dus şi ea şi tulnicele tac
Prin Ţara mea de piatră şi de ţară...
 
Visează aur, ce durere surdă!
Când se trezesc din Visul lor flămând
Simt Cerul peste lume cum se-mburdă-
Visează Aur moţii, până când?...

Colind însângerat..
’89 - 17 Dec. 2010

Nu ştiu de ce, dar îmi vine să plâng,
Prin mine acum e un fel de răscoală,
Decembrie, gândul mă-ntreabă nătâng,
Pe treptele-acelea de catedrală

De ce ei muriră atunci şi ne mor,
Copiii aceia lângă zări încuiate?
Doamne, iartă-le sufletul lor,
Iartă-ne, Doamne păcate!
...................................................
Sunt un om liber, prea liber acum,
Lacrima pruncilor arde sub pleoape,
Se-aude Colindul cum vine pe
Vai, TIMIŞOARA e-atât de aproape!

TRANSILVANIA
25 Nov. 2010

Prin pieţele lumii îmi vine să strig,
Câteodată şi strigarea e necesară-
Transilvania nu e o pierdere, nu e câştig,
TRANSILVANIA este şi rămâne o Ţară!

Ea ne-a fost dată, nu de curând,
Aici, sub tăriile-acestea albastre
Numai Dumnezeu ştie de când
Sunt baladele şi doinele noastre...

Prietene drag, vecine ce-mi eşti,
Dacă e Postul Crăciunului fie
Colindul acesta pe la fereşti
Pentru naşterea Celui dintru vecie!

Lasă deoparte gândul rebel,
Nu mai e vreme de patimi şi ură,
Vinul e gata şi pâinea la fel
Pentru singura, dreapta cuminecătură...

Prin pieţele lumii îmi vine să tac,
Adeseori şi tăcerea e necesară,
Cu Adevărul acesta aş vrea să te-mpac-
Translvania este şi rămâne în Ţară!

Întotdeauna...
8 Nov. 2010

Întotdeauna când mi-e greu
Simt mâna Cerului pe frunte,
De-o vreme obosesc şi eu,
Precum cosaşul de la Munte

Şi iarba mea dintre cuvinte
E tot mai-naltă şi mai deasă,
Îmi stăruie durut în minte
Un prag nevindecat de-Acasă...

De după storurile nopţii
Mă văd Copilul care-am fost
Cu tulnicul pe care Moţii
L-au dat să-i fie adăpost...

Un dor din Dorul lui mă cheamă
Şi nu-i tăcere să-l înfrunte-
Întotdeauna când mi-e teamă
Simt mâna Cerului pe frunte...

Noi nu l-am înţeles...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU

Pe unii, de sorginte... geto-dacă,
Îi văd la căpătâiul lui plângând,
Cei care l-au hulit, acum să tacă,
Să îşi aprindă lumânări în gând

Şi-acolo-ntunecaţi ca un tăciune,
Cu sufletul înlăcrimat pe brânci
În linişte să-i ceară iertăciune
Pentru deşărtăciunile de-atunci...

Şi nu mă mir- asemenea sunt toate
Cât eşti între-ntuneric şi lumină-
Iisus vestea cuvântul în cetate,
Ei aşteptau pe altul ca să vină...

Cât a fost viu aici, precum Vieru,
Noi nu l-am înţeles îndeajuns,
Să-i ocrotească Poezia ceru’-
Atâtea verbe mai avea de spus!

E-ndrăgostit Poetul...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU

Cine-i spune vântului să tacă,
Cine-i are, Doamne, treaba lui,
E-ndrăgostit Poetul şi ce-i dacă?
El nu dă socoteală nimănui...

Iubirii lui acum a câta oară
Prinos de jertfă pe altar aduce?
Priviţi-l dar în ochi să nu vă doară
Lumina răstignită de pe cruce...

Nu-l tulburaţi cu întrebări meschine,
El să îşi vadă liniştit de treabă-
E-ndrăgostit poetul, ufff, de cine?
Stau criticii în jur şi se întreabă...

El n-a urât pe nimenea în Viaţă,
Nici moartea, cea din fiecare noapte,
În Cerul lui mereu e dimineaţă
Şi în cuvânt miroase-a mere coapte...

A plecat si el...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU
5 Nov. 2010, ora 7.15
Poezie citita in Biserica Ortodoxa cu tricolor de la Tebea (06.11) si la Adunarea de la Tarnava de Cris( 08.11) de o delegatie a Asociatiei noastre, ca omagiu adus Marelui Poet


A plecat şi el, acesta-i jocul
Să nu-l joci nicio scăpare nu-i!
A plecat şi el, rămâne locul
Ocupat de amintirea lui!

De la Bârca până la Carei
Suspină Poezia prin cetate,
Iubiţi-vă pe tunurile ei,
Iubiţi-vă, atât cât se mai poate...

Plâng clopotele ninse la Râmeţi
De o tristeţe bine cumpănită,
La Putna slova doare sub peceţi
Şi toată Basarabia-i cernită...

Noiembrie, dau frunzele năvală
Spre iarna ce-o să vină în curând
Şi vremea amiroase a răscoală-
Dă-ne Doamne linişte în gând...
...................................................
A plecat şi el, ori mi se pare?
Cresc Munţii din cuvânt în urma lui,
Aşa e jocul-joc, nicio scăpare
Să nu-l joci în Viaţa asta nu-i!

Nostalgii de toamnă...
29 Octombrie 2010

E arămită frunza din vârsta mea de-acum,
Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei prin care mă susură izvoare...

Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune  icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...

Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...
...........................................................

E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice
Lavremea lor din toate să guste fiecare...

Rugăciunea peregrinului...
Duminică, 24 Oct. 2010

Fereşte-mă de mătrăgună,
De-această dulce-împărăteasă
Şi dă-mi în suflet vreme bună
Şi-n gândurile mele-o casă!

Fereşte-mă de mine, Doamne,
De cel nevolnic şi avar
Şi dă-mi neliniştea din toamne
Şi primăveri în calendar!

Adu-mi în fiecare clipă
În suflet primul Jurământ
Şi zbaterea de sub aripă
Din Zborul întru care sunt!

De toate câte am de lipsă
Mai mult nu vreau acum să-Ţi cer,
De pe-un pământ de-apocalipsă
Fă-mi loc măcar acolo-n  Cer!

Sfaturi pentru mai devreme...
28 Oct. 2010

Copilul meu ascultă ce spun şi ia aminte
Până-i lumină încă şi umbra ei devreme
Din dar cu drag îţi dărui tot jarul din cuvinte,
Oriunde-ar fi norocul în viaţă să te cheme

Să nu îţi pleci urechea la răutatea lumii
Şi nu lua în seamă ademenirea ei,
Să nu crezi niciodată în  puritatea spumii,
Acolo se adună şi genii şi mişei...

E-adevărat, cât omul trăieşte tot învaţă,
Uitarea te pândeşte mereu la cotitură,
Cel care-ţi dă bineţe cu zâmbetul pe faţă
De multe ori acela în sinea lui te-njură...

Discerne întru toate şi ai mereu răbdare
Oricum ar fi dictonul-nu tot ce vrei şi  poţi!
La farmecul sirenei nu te-arunca în Mare,
Învaţă  prima dată în ape mici să-înnoţi...

DIN TREN...
Braşov-Arad, 23 Oct. 2010

Nu mă-ntreba din tren ce văd,
E toamnă-n cer şi pe pământ,
Lumină-n jur, dar şi prăpăd
Prin satele care mai sunt...
 
În mine simt cum se revarsă
Tristeţi de plumb, melancolii,
Pădurile cu frunza arsă
Şi lanuri de porumb pustii...
 
Dar am ajuns la Blaj acum
Şi Dealul Hulii e aproape,
Prin vii miroase a parfum
Şi-un tei mă jinduie sub pleoape...
 
Săracă-i Ţara mea bogată,
Frumoasă în durerea ei,
Părinte bun, Tu niciodată
Aşa cum îi să nu ne-o iei!
 
Ne fie pururea mămucă,
Oricât ne-ar fi de greu sau bine
Şi lasă trenul să se ducă
Spre alte gări cu limbi străine...
 


AUTONOMIE...
23 Iulie  2010, spre seară...

O pasăre azi-noapte mi s-a lovit de geam,
Îl închisese vântul, ori gândul, cine ştie...
Mi se zburleşte părul pe care nu-l mai am
Când îţi aud suspinul-vreau Autonomie!!!
 
Nu înţeleg cuvântul în care mă supui
Să îl traduc într-una din limba ta ciudată,
Nici Aerul acesta şi nici văzduhul lui
Autonomi sub soare nu sunt, n-au fost vreodată!
 
Tu crezi în Dumnezeul ce spui că e al tău,
Tu crezi în Dumnezeul ce spui că te-nţelege,
Vrei Autonomie deplină la vălău?
Să-ţi dea Preamilostivul postum această  Lege!
 
Cât e deasupra noastră aici acelaşi Cer
Noi suntem pământenii cu steaua lui pe frunte-
O pasăre azi-noapte mi s-a lovit de ger
Şi port acum pe umeri aripile ei frânte...


Am învăţat devreme...
Miercuri, 21 iulie  2010, spre seară...
Radio Universul Prieteniei- Mereu aproape de tine...

Am învăţat devreme
Să tac şi să ascult
Şi-aşa în lumea asta
E-atâta gălăgie,
Răbdare îndelungă să am,
Nimic mai mult Şi-apoi la urma urmei
Nu voia mea să fie!
Am învăţat devreme
Şi astăzi nu-i târziu
Să cumpănesc în toate
Cuvântul ce mă ştie
Şi câteodată parcă
Aşa aş vrea să fiu
Nepăsător ca vântul
Ce printre crengi adie...
Şi Aerul acesta
Pe care îl inspir
L-au respirat odată
Străbunii mei duruţi-
Mai dă-mi putere, Doamne
Şi unge-mă cu mir
Să urc mereu spre-Acasă,
Cu paşii mei desculţi...


CÂNTEC...
12/13 Mai 2010

Geme prin fluier un Cântec nezis,
Câteodată mi-e teamă întreg să îl scriu,
IANCU AVRAM, cel mereu interzis
Din Ultimul Dor, e atâta de viu!
 
Cu fruntea pe lespedea somnului său
La Ţebea mă rog, ca un ultim haiduc,
PATRIA mea, cu părere de rău
Şi din numele tău aş vrea să mă duc...
 
Mă doare de-o vreme răstignirea pe hartă,
Ştiu că nu am nicăierea să plec,
ACASA mea care-mi eşti, tu îmi iartă
Lacrima Ochiului în care petrec...
 
Furtuna de vine nu-i cine s’o-nfrunte,
Nici pumnul de piatră izbit în Carpaţi,
Acum când îţi scriu sunt singur pe Munte
Şi vântul suspină prin brazii uscaţi...
 
Geme prin fluier un Cântec fierbinte,
Eu niciodată nu am să te mint-
Vindecă-mi gândul cel spus mai-nainte,
Alţii sunt răii, îi ştiu şi îi simt...


Poem de tras pe roată...
7/8 Mai 2010

Mă simt ca animalul prins în ham
Şi-aud lătrând aceeaşi mitralieră-
De sunt bugetar ce vină am?
Salariul meu încape-n tabacheră...

Şi fratele,plugarul, e la fel,
De ce ne condamnaţi pe toţi la moarte?
Îl căutaţi zadarnic pe mişel,
Baiul e demult în altă parte...

Nu e plătită munca celui bun,
Toţi harnicii din zarea asta pleacă,
De-aceea geme Umbra sub gorun,
De-aceea ne e Patria săracă

Şi din puţinul ei care ce fură
Cu acte-n regulă voi nu-i vedeţi,
Doamne, câtă vreme mai îndură
De nu se surpă Cerul în poeţi?!

De ce tot condamnaţi la dializă
Un întreg şi oropsit popor?
La cei ce-au născocit această criză
Veşnic să le fie-n curtea lor!

Eu ştiu că n-aveţi timp să-mi ascultaţi
Cuvintele acestea supărate-
Mă simt ca animalul prins în laţ
Şi amiroase-a nouă sute şapte...


Şi iarăşi...
30 Aprilie 2010

Şi iarăşi îmi vine de-o vreme să tac
Şi iarăşi îmi vine să urlu rotund,
În HOREA Ursu, cel din Albac,
Aş vrea câteodată să mă ascund!

Nu mă-ntrebaţi de ce şi de cine,
Nu e vremea, nici locul acum,
A început să mi se facă ruşine,
A început să mi se facă postum...

Prin Ţară când trec paşii mei tulburaţi
Vederea până la capăt mă doare,
Tricolorul demult nu mai arde-n bărbaţi,
Nici fântânile nu mai cred în izvoare...

De copil am băut întuneric de-ajuns
Aşteptând mântuirea ce o să vină
Şi totuşi la Ţebea din fluierul plâns
Mă umplu de-o sfântă şi dreaptă lumină...

Şi aici în văzduh Testamentele dor
Şi aici în pământ nu e linişte încă-
Şi iarăşi îmi vine să mă strecor
Ca o şopârlă de aur prin stâncă...


Cântec durut...
Poetului şi prozatorului Cornel Marandiuc, la volumul Poemele uliului din Apuseni...
23 Aprilie 2010

Sunt tot mai rare, tot mai sus
Pădurile care s-au dus,
Unde şi unde câte-un brad
Din care umbrele mai cad,
Unde şi unde câte-o casă
Din care fumul dă să iasă...
Sub coviltire vântul tace
Şi parcă de o vreme încoace
Pe Dealul nostru când îl sui
Stă timpul ruginit în cui
Şi Moţii, cei adevăraţi,
Şi ei sunt tot mai supăraţi
Acolo-n Ţara lor de stâncă
Şi-aşteaptă Învierea încă...
Privirea încotro mi-arunc
Unde şi unde câte-un prunc
Şi-acela cine ştie cum
De-a mai rămas uitat pe drum...
Cântecul doare şi nu pot
Să-l spun aici şi-acum de tot,
Mi-e Dorul înnoptat şi lung
Până la capăt nu-l ajung...


Pădurile mele...
23 Aprilie 2010,
Gura Humorului-Arad.

Tulnică Dorul pe dealuri năuc,
Murmură Doina durută-n caval,
Pleacă pădurile-unde se duc?
Cele din Moldova şi din Ardeal...

Privirea mea urcă rănită pe creste,
Liniştea arde printre scaieţi,
Am citit cu sufletul această poveste,
Adevărul ei, te rog să mi-l ierţi...

Trenul aleargă bezmetic pe şine,
Rămâne în urmă temutul prăpăd,
Pădurile mele, de voi mi-e ruşine,
Unde îmi sunteţi de nu vă mai văd?!


AERUL...
24 Martie 2010

Mamă, arde liniştea peste păduri,
N-o auzi în Versul meu cum geme?
Plin de fumuri şi de înjurături
Şi Aerul s-a îmbolnăvit de-o vreme...

Să fugim de el nu avem unde,
Îl respirăm cum ştimşi cum putem,
Cât de murdar în suflet ne pătrunde,
Dar şi aşa e bine că-l avem!

Tot mai durut îţi pare, tot mai rar,
Tot mai străin în serile albastre,
Ce sfânt era odată şi ce clar
Acolo în pridvorul Casei noastre!...


ŢARA IANCULUI...
17 Martie 2010, spre seară...

De mai avem o Ţară pe pământ
În care să ne naştem fără teamă,
E ŢARA IANCULUI din Jurământ,
Iubirea noastră să îi fie vamă

UNICUL Dor, cel de sub trei culori
Ne-a mai rămas în suflete altar,
Iancule-Avrame, sfânt din Sărbători,
Tu eşti şi vei rămâne-Abecedar!

Chipul tău din piatră şi din stele
Nu-l vor uita copiii mei, de poţi
Tu vino iar din gândurile mele
Şi-nvie Neamul risipit de Moţi...

Adună-l iar sub faldurile tale,
Adu-i aminte că suntem români,
Noi ne uităm în calea ta cu jale
Şi te rugăm să nu ne mai amâni...


Duminică la moţi...
Albac, 28 Februarie 2010
Arad, 1 Martie 2010

Să fii cu El, cu fraţii lui Acasă,
Poemul scris, întreg să îl asculţi,
Doamne ce Duminică frumoasă
Mi-ai dat să o respir acolo-n Munţi!

Plutea pe Râu o negură uşoară
Ca duhul unui sfânt din Calendar
Şi am simţit atunci întâia oară
Că nu m-a scris cuvântul în zadar...

Amiroseau pădurile a Post,
Puii de moţi cu ochii îngereşti
Spunându-ţi versurile pe de rost
Şi ei să nu te ştie cine eşti...

Mi-a lăcrimat un tulnic fără veste
Şi bronzul parcă se-auzea gemând-
Din parastasul neamului pe creste
Nu se va stinge candela nicicând...

Doamne ce duminică frumoasă
Mi-ai dat să o respir acolo-n Munţi!
Am fost la El, la fraţii mei de-Acasă
Şi Arieşul suspina sub punţi...


Crăişorii...
Ţara Moţilor, 27-28 Februarie 2010
Arad, 6 Martie 2010

I-am văzut în inima neamului meu,
Fără seamăn erau CRĂIŞORII!
Precum culorile în curcubeu
Din privirile lor se năşteau zorii...

Îmi era teamă să le ating
Bucuria aceea neprihănită,
Acum, când cuvintele toate mă ning,
Pădurile Veacului prin mine recită

La Tebea gorunilor din Tatăl nostru
În Casa Rugăciunii cu tricolor
Le-am înţeles Legământul şi rostu -
Sufletele drepţilor niciodată nu mor!

La Roşia, înfruntând întunericul minii,
În pivniţa plânsului de la Abrud,
La Horia, Câmpeni, în Albacul luminii,
Pretutindeni în Ţară îi ştiu şi-i aud....

Dă năvală Primăvara în frunze,
Galopul din sufletul fără de frâu,
Să le fie numele hrană pe buze,
Să le fie numele punte şi Râu...

I-am văzut în Apusenii dorului meu,
Ce frumoşi, Doamne, erau CRĂIŞORII
Ca Lumina scrisă în curcubeu
Din privirile lor mă năşteau zorii...


Mă înfioară Cântecul...
8 Februarie 2010, Alba Iulia

Mă înfioară Cântecul şi tac,
Pădurile în tulnice coboară,
Pe HOREA, vândutul din Albac,
Îl judecă acum, a câta oară?

El stă închis la Alba în Cetate
Cu trupul cel durut de sub obezi,
Tu care treci, sătul de libertate
Opreşte-te o clipă să îl vezi...

Dă-i bună ziua dar, ori sara bună
Şi-ntreabă-l: „Bace Horia, mai poţi?”
Prin Apuseni se-aude cum detună
Cuvântul lui, acolo printre Moţi...

M-am dus şi eu azi-noapte să-i ascult
Durerea de pe roată, îndestulă,
Mă cunoştea se pare mai demult
Când m-a privit străbunul din celulă...

Ce ochi avea! Părea un zeu rănit
Şi pedepsit de oameni pe pământ
El dintre lacrimi ştiu că mi-a şoptit-
Ai grijă de tăcerea din cuvânt!

Nici eu nu le-am răspuns ce Dor m-apasă,
De ce sunt Munţii noştri supăraţi,
Cu împăratul dac’am stat la masă
Mi-a dat o cruce- ei să vă-nchinaţi!

Aud afară cum cioplesc de zor
Din lemnul de gorun aceeaşi Roată,
Mă judece-n zadar, eu nu mai mor,
Inima mea în cer e îngropată...

Mă înfioară Cântecul şi tac,
Pădurile în tulnice suspină,
Pe HOREA, vândutul din Albac,
L-au pironit pe Aer cu lumină...


Eu n-am plecat


Eu n-am plecat din Munţi cu-adevărat,
Chiar de plătesc prin alte părţi chirie,
În Sohodol, pe buza unui sat
Stă casa părintească mărturie
Şi-adeseori spre seară când urc Dealul
Cu fruntea-nbrobonită de sudoare,
Simt cum tresaltă-n mine-ntreg Ardealul
Şi iarba geme arsă sub picioare.
Acolo sunt de drept strămoşii toţi,
În subpământul sfintei Transilvanii,
Cei puşi în furci, crucificaţi pe roţi,
Oricât de-nstrăinaţi au fost, sărmanii...
Albac şi Vidra, Cărpiniş, Abrud,
Cu toată Ţara Moţilor sub pleoape,
Oricât ar viscoli prin fluier surd
De Munţii ăştia voi rămâne-aproape!
Că m-au legat de ei cu jurământ
Părinţii mei din lacrimă şi pâine,
Eu n-am plecat din Munţi, aicea sunt,
Aici şi dupa moarte voi ramane!


E noapte, nici o candelă aprinsă
13 septembrie, mereu...

E noapte, nici o candelă aprinsă
La Ţebea pe Mormântul Celui Viu!
Durută, ca o lacrimă neplânsă,
Inima ta, mereu, aşa o ştiu...

Prin fluier trece vântul şi suspină,
Pe sub gorun se-aud păreri de rău,
E sărbătoare-aici şi ei se-nchină
Unui dor străin de Dorul tău!

Ei, patrioţii noştri de o Clipă,
Luându-te blazon în pieptul lor,
IANCULE- duruta mea risipă,
Tu lasă-mă în locul tău să mor...

Mă tulbură nespusa ta Poveste
Şi Munţii-n veşnicia ei se mută-
Aici, Acum, atâta lipsă-mi este
De Numele rămas pe crucea mută!


APUSENII...

În noaptea asta m-am visat cu ei,
Cu Munţii mei, aceia de Acasă,
Erau mâhniţi puţin, tăcuţi şi grei
De Aurul şi-argintul ce-i apasă...

Şi-Acolo sus, pe vârfurile lor
Trecea un cal durut, fără stăpân,
Galopul lui era aşa uşor
Şi-amirosea prin Visul meu a fân...

Dar unde-i Călăreţul şi ce face?
E sub Gorun, sărmanul şi nu doarme-
Cine, Doamne, nu mi-l lasă-n pace
De-i tulbură suspinul cu sudalme?!

Iar Celălalt, pe-un Deal de furci anume
Stă dezbrăcatul, pironit pe frig,
Şi Roata lui se-nvârte peste lume,
Prin Somnul meu am început să strig...

..............................................................
În noaptea asta am vorbit cu ei,
Cu Munţii mei, rămaşi mereu Acasă,
Erau mâhniţi puţin, de gânduri grei
Din Ţara mea de piatră, preafrumoasă!


Caut stăpân...
15 ian. 2009


 
„Horia pe-un munte falnic stă călare...”

Eminescu

„Slugă mereu, caut stăpân,
Vând doniţi, ciubară, tulnice, heeei!”
O Viaţă şi încă aş vrea să rămân
Acolo în lacrima Moţilor mei.

Din palmele lor am băut în pruncie
Lumina amară până la fund,
Mâna mea fulgeră acuma când scrie
Poemul acesta în care m-ascund...

Cât aur şi-argint murmura în izvoare,
La Roşia, Zlatna, la Baia şi- Abrud,
Geamătul roţii lui Horia doare,
Fluierul Iancului când îl aud...

„Caut stăpân”, aşa le-a fost dată
Pecetea aceasta s-o poarte mereu,
Ei, cerşetorii din poartă în poartă,
Acolo pe Golgota neamului meu...


Eu vin în Ţara Moţilor mereu...

Eu vin în Ţara Moţilor mereu,
Aici mă simt în largul meu Acasă,
Aici e mai aproape Dumnezeu
De pâinea şi de vinul de pe masă,

Aici, lângă Ponoare şi Râmeţi,
Printre ciobanii mei cu ţundra sură,
Mai doare încă slova sub peceţi,
Horea şi Cloşca mai îndură

Pe Dealul unde nu răsare grâu
Ci iarbă numai şi durere multă,
Doineşte Moţul cu şerpar la brâu,
Pădurile stau în genunchi şi-ascultă

Acolo-n Munţii roşi de îndoială
Şi Arieşul murmură pelin;
Prin gândul meu e zvon de catedrală,
Eu vin în Ţara Moţilor şi vin

Acestor oameni, încă drepţi şi vii,
Acestor locuri sfinte să mă-nchin,
De jertfa lor îndură-te, Părinte,
Acum şi-n vecii vecilor. Amin.

Eu vin în Ţara Moţilor mereu,
Aici mă simt în largul meu Acasă,
Aici e mai aproape Dumnezeu
De vinul şi de pâinea de pe masă.


FERICET…
 

Ferice de tine, Deal de Fericet,
Ochii lui văzură aici întâia oară
Cum lumina lumii se năştea încet
Si pentru această oropsită Ţară.

Tălpile desculţe peste şerpi de dor
Cum urcau rănite dinspre văi adânci,
De ştia pruncuţul ce tăceri te dor,
Ce fântâni durute din izvoare plângi...

Fulgeră sub roată casa lui rămasă
Dintr-o amintire şerpuind prin veac,
Horia-înlăuntru încă stă la masă
Şi-mprejur ortacii, duşi pe gânduri, tac...

Se aude-un fluier peste dunga zării,
Cântecul destramă nepătrunsa ceaţă,
Dincolo, pe Dealul cel sortit vânzării
Îşi arată luna palida ei faţă...

Ferice de tine, Deal nefericit,
Ochii te văzură-n cea din urmă oară
Când în lanţuri grele cobora în mit
Crăişorul nostru, neştiind să moară...


MĂ SIMT LEGAT DE EI...
 

Mă simt legat de ei pentru vecie,
Precum sunt zalele de lanţul lor!
Dacă o fi s-adorm în Poezie
Tot înspre Munţi îmi voi trimite-un Dor

Ce l-a avut şi el atunci-Nebunul!
Cel mai înţelept de pe pământ!
Mă doare ne-odihna-i sub Gorunul
A cărui ramuri astăzi nu mai sunt...

Mă simt legat de ei şi ei de mine,
Cum gemenii de pieptul Maicii lor,
Senini de sunt şi mie-mi este bine,
De plâng Acolo, pleoapele mă dor!

Şi iarăşi vin să spun, nu-i întâmplare
Că versul meu miroase a răşină,
Mi-au dat un nume, dureros de mare,
Un nume de-Adevăr şi de Lumină!

Nu-i laudă, e mântuire poate
Fiorul care-l port prin trup mereu-
Mă simt legat de ei până la moarte,
Mă simt legat până la Dumnezeu!

El Este, va fi Singurul în stare
Să mă dezlege de Blestemul lor,
Cum nu e altul mai sublim sub soare-
Mă simt legat ca Umbra Lui, de nor...


Mă strigă iarba...
 

Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Cum mergeam cu tata în pruncie,
E-atât de multă şi aşa de deasă
Pe Dealul meu, uitat în Poezie...

E iulie, de-acum acolo ştiu
Se coc cireşele- ce Sărbătoare!
De prea departe şi de prea târziu
Nu pot să vin şi zarea lor mă doare...

Doar pe furiş mă poartă câteodată
Acelaşi gând, el, cel mai de-cu-zori
Îmi bate coasa, n-a uitat s-o bată
Şi la auzul ei mă prind fiori...

Tata coseşte-acum în veşnicie-
Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Pe Dealul meu durut din Poezie
E-atât de multă, Doamne şi de arsă!...



 
ROUA APUSENILOR...
23/24 mai 2009

Mi-e dor de Roua de la Sohodol,
De-o sete sfântă gura mea e arsă!
Mă fură gândul, ce sublim obol,
Spre Apusenii cei rămaşi Acasă...

Când sorb din ea lumina cu nesaţ
Aud cum curge-n mine o poveste,
Prin Munţii mei cu tulnicul la braţ
Mă văd copchilul Moţilor pe creste...

Şi-acolo, într-o peşteră cu nume
Ce mi-a fost dat să-mi fie de mireasă,
Să îmi ascund tăcerile din lume
Şi Dorul din Poemul ce m-apasă...

E-atâta arşiţă acum când scriu!
Prin tot ce sunt mă susură fiorul-
Aşa mi-a fost şi mie dat să fiu,
Să curg nestăvilit precum izvorul...


VÂNZĂTORII
  

De la Alba până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării

Şi de-o fi să te mai scoli odată
Din mormântul Cerului înalt
Te vor trage, mârşavii, pe roată,
Cum l-au tras atunci pe celălalt!
Tu să ştii că noi de-o ducem greu
Munţii noştri nu se mai răscoală-
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu
Să ne vindece de-această boală...
Gornicii întârzie spovada,
Peste ei iertarea ta să cadă,
Cadă peste Scorucet zăpada,
Urmele să nu ţi se mai vadă...
Dar, te rog, tu, Horia-Părinte!
Azi pe Dealul Furcilor când treci
Lasă-ne aducerea aminte
De acum şi până-n veci de veci!
.....................................................
De la Vidra până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării...


ARGINŢII...
31 Decembrie 1784/1 Ianuarie 1785

Se-aud spre Bălgrad paşi gemând pe drum,
Printre păduri, cu lanţurile grele,
E HORIA, el „Rex Valachorum”,
Purtând pe cap cununa de nuiele...

În stânga lui e fratele Cloşcuţ
Şi-o inimă cu amăgiri deşarte,
Zăpada cade putredă pe Munţi
Ca un giulgiu mirosind a moarte...

E Anul Nou şi zvonuri de colindă
În şerpi de dor prin sânge-i se desfac,
Colaci de lacrimi aburind sub grindă,
Departe, sus în Crângul din Albac.

Un fierăstrău îl fulgeră cu dinţii,
Ştia demult ce chinuri o să-ndure,
Nu moartea-l înspăimântă, ci arginţii
Vânzării lui, acolo în pădure...


ARIEŞUL...
13/14 Martie 2010
„Unicul Dor al vieţii mele...”

Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,
Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire barde!

Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...

Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...

N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...

Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta dinŢară,
De la vărsare până la izvor...


 
     

unique visitor counter

Situl a fost creat de Nicu Darastean in august 2008
© 2009 "Tara Iancului- Iubirea mea"