Tara Iancului- Iubirea mea
     

 

 
acasa actiuni documente alaturi de noi ce dorim craisorii


         3. Depunere coroana de flori si participare la simpozion: Baia de Cris- Tebea - 13.09.2008


          

Revolutia romana de la 1848-1849 – cadru istoric general

                     "Revolutia de la 1848-1849, fenomen general european, este continuarea pe o treapta superioara a marii revolutii burgheze de la 1789 din Franta. Ea a fost posibila datorita dezvoltarii societatii de pe continent iar declansarea acesteia nu a fost un fenomen spontan, ci indelung pregatita de un sir lung de transformari economice, sociale, politice, ideologice si culturale. Secolul al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea au fost marcate de o serie de revolutii demografice, agrare, industriale si ideologice, care au dat un nou avant capitalismului, dar care au si dus la constituirea multor natiuni europene, s-a intarit constiinta si miscarea nationala, pe ordinea de zi a fost pusa problema unificarii statelor, a inlaturarii dominatiei straine, cucerirea libertatii sociale si nationale.
           Revolutia s-a manifestat diferit de la tara la tara, in functie de particularitatile interne ale acestora. Pentru romani, revolutia a exprimat programul unitar al intregului popor, in centrul caruia obiectivul cel mai imperios era unirea tuturor romanilor in granitele aceluiasi stat national, democratic, modern si independent. Iar pentru intelectualii romani, anul 1848 a marcat triumful ideii de natiune. In toate trei Principatele romane, ei si-au justificat cererile de independenta sau autonomie politica prin invocarea dreptului legitim la autodeterminare al unei comunitati etnice. In Moldova si T. Romaneasca, intelectualii au cautat sa desfiinteze protectoratul Rusiei si sa restabileasca echilibrul istoric cu Imperiul Otoman, in timp ce in Transilvania, in Banat si Bucovina ei si-au propus sa uneasca toti romanii intr-un singur stat autonom.
          Aceasta revolutie a fost mai intai de toate opera intelectualilor liberali, pasoptistii, care se maturizasera inca de pe la 1830-1840. Ei s-au deosebit de inaintasii lor prin cunoasterea nemijlocita a Europei. Acestia recunosteau in Apus un model politic si cultural demn de urmat de tarile lor, fiind constienti totodata de conditiile interne particulare, ceea ce i-a facut sa aplice selectiv teoriile si practicile liberale, intr-un mod cat mai rapid, pentru a recupera astfel timpul pierdut...."
          
           (material de Dr. Gherghina Boda)
          
           CLICK AICI PENTRU A DESCARCA INTREG MATERIALUL IN FORMAT .doc (sau Click dreapta ---> Save Target as --->...)

PRESARATI PE-A LOR MORMINTE A RECUNOSTINTEI FLORI
de Ing.Mut Liviu-Dan
Tebea, la 7 septembrie 2008
Membru al Fundatiei Internationale “Mihai Eminescu”-Bucuresti


         Anul 2008, luna august.
         Ma aflu in Baia de Cris pentru o anume documentare. Eram interesat sa aflu si sa vad unde si in ce stare se afla mormintele celor care au luptat cu lancea, sau cu arma legii pentru apararea Zarandului sau pentru unirea Ardealului cu Tara.
         Zi de vineri.
         Curios lucru. Intr-o lunga vara fierbinte s-a nimerit sa-mi aleg pentru a ma documenta o zi de vineri ploioasa
         Ceva mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca aceasta zi, cu ploaie fumeganda, isi avea rostul ei in lucrarea ce o aveam de indeplinit.
         Tinta precisa a zilei erau mormintele familiei Francu din cimitirul ortodox din Baia de Cris.
         Gasesc trei morminte inconjurate de un gard metalic, inca in buna stare, cu una din cruci rupta de la baza si cu tarana de pe morminte napadita de ierburi inalte si rugi de mure.
         Din pacate accesul la cele scrise pe cruci este mult ingreunat de amplasarea relativ recenta a unui parapet din lemn prea aproape de cele trei morminte
         Pasesc peste morminte cu multa sfiala si cu mare greutate.
         Pentu mine Francu insemna Amos Francu, viceprefect al Zarandului romanesc intre anii 1861 si 1876. Pe una din cele trei cruci aveam sa deslusesc, cu greu, numele de Amos Francu si anii 1866-1933.
         Dar ceva nu se leaga. Acest Amos Francu, nascut in 1866, nu ar fi putut fi viceprefect, asa cum ma asteptam, intre anii 1861 si 1876.
         Ca sa ma lamuresc, ajuns acasa, aveam sa apelez la documente scrise. Astfel voi afla ca Amos Francu inmormantat la Baia de Cris a fost nepotul de frate al viceprefectului Amos Francu
         Si mai aveam sa aflu ceva.
         Aveam sa aflu ca nepotul nu a fost cu nimic mai prejos decat marele sau unchi, avand in vedere cele sapate pe cruce :

Amos Francu
Advocat
“Tribunul Motilor, Presedintele Organizatiei militare din Ardeal In revolutia din 1918” 1866-1933

         Despre acest Amos Francu marele istoric Nicolae Iorga avea sa scrie la moartea sa:
         “A murit in Ardeal un om cum nu se va mai gasi altul…”
         Iar astazi noi i-am uitat si faptele si mormantul.
         Mormant pe care, in schimb, l-au luat in grija rugii de mure, iarba si buruienile.
         Peste mine cadea o ploaie deasa si marunta, plans mocnit al cerului. Plans pentru cei care au fost la vremea lor pavaza acestui popor, ajunsi astazi ilustri necunoscuti.
         Poate palma mea, ce in cautarea slovelor a dat deoparte muschiul ce le acoperea, sa fi adus si o meritata mangaiere sufletului acestui Ultim Tribun al Motilor.
         
          Amos Francu, date biografice:
         S-a nascut in Baia de Cris la 28 ianuarie 1866, nepot de frate al lui Amos Francu, vicecomite al Zarandului.
         Se stabileste la Cluj, unde ajunge unul din marii avocati ai Ardealului.
         Aparator al lui Ion Ratiu in procesul Memorandumului in 1892.
         In 1918 se pune, cu dela sine putere, in fruntea garzilor nationale romanesti
         Dupa 1918 ii apara pe moti in procese rasunatoare, legate de dreptul de proprietate asupra padurilor.
         Moare in noiembrie 1933, singur si sarac.
         Statul roman ii organizeaza funerarii nationale.
         De la Cluj la Baia de Cris, unde va fi inmormantat, este intampinat de motii lui, pe care i-a aparat cu inversunare de adevarat tribun
         Despre Amos Francu, Nicolae Iorga avea sa spuna la moartea sa:
         “A murit in Ardeal un om cum nu se va gasi altul…”
         O mai buna cunoastere, initiala, o aveam despre alti doi Ctitori si binefacatori ai Zarandului: Sigismund Borlea si Teodor Pop, luptatori cu arma legii intru apararea locuitorilor din Zarand.
         Mormintele lor se afla in Pantheonul Motilor din Tebea, pe latura de nord a Bisericii. Un gard de fier le inconjoara si pe acestea. Aspectul general este mai ingrijit, zilele in care m-am nimerit in preajma lor au fost mai insorite. La capatai sunt strajuite de doi brazi falnici, dintre putinii care au scapat de la taierile repetate din cimitir.
         Grija care se observa in aspectul acestor morminte poate fi datorata evenimentului anual legat de comemorarea lui Iancu, dar si celor cu suflet si cunostinte istorice care-si revarsa grija si asupra lor.
         Este, insa, loc de mai mult.
         Iar ce trebuie facut sa se faca cat mai repede, caci timpul lucreaza fara mila, chiar si asupra pietrei.
         Dovada ne-o da crucea de pe mormantul lui Sigismund Borlea.
         Bucati din trupul crucii au prins a se desprinde si doar aripa norocului a facut sa se mai pastreze numele celui repausat la umbra ei, a celui care in parlamentul de la Budapesta, timp de 12 ani, a luat apararea romanilor pe care ii reprezenta.
         

Sigismund Borlea
Nascut 1827 repausat 1883

         Intratat s-a identificat Sigismund Borlea cu soarta Zarandului incat inamicii lui politici aveau sa spuna: Zarandul- tara lui Borlea
         Ceva avea sa-mi trezeasca nedumeriri si in cazul mormintelor Borlea si Pop, dovedindu-mi cat de putine stiu despre cei care ar trebui sa stiu, caci in ingradirea de fier se mai afla un mormant, pe crucea caruia se deslusea cu destula usurinta un nume complet necunoscut mie:
         
         

Zacharia Francisc Werner
dec.la 17/29 aprilie 1897

         Ce legatura a putut fi, in timpul vietii, intre cei doi corifei ai Zarandului, Borlea si Pop si necunoscutul mie Zacharia Francisc Werner?
         Si necunoscut si cu nume nemtesc intr-o “tara” eminamente romaneasca!.
         Cu putina rabdare, ajutat de lumina piezisa a zilei si pipaind cu buricul degetelor conturul mai mult inchipuit al literelor sapate pe pietrele tombale m-am lamurit:
         Cei trei nu aveau in comun nici profesia si nici macar nationalitatea.
         Ce i-a unit a fost convingerea ca Zarandul avea nevoie de un liceu in limba romana.
         Atitudinea lor a depasit stadiul vorbelor si al bunelor intentii, caci Teodor Pop si Zacharia Werner si-au donat intrega lor avere liceului din Brad, iar Sigismund Borlea a militat din rasputeri pentru infiintarea acestuia
         De retinut ca donatia lui Teodor Pop, in valoare de 120.000 de coroane, avea sa ramana cea mai mare donatie facuta liceului din Brad din toate timpurile, iar visul tuturor zarandenilor, de la opinca la vladica, de a avea “o scoala mai inalta” va prinde viata in 1869, prin infiintarea la Brad a Liceului greco-ortodox roman, actualul liceu “Avram Iancu”.
         (In acel moment acesta a fost al cincilea liceu cu predarea in limba romana din Transilvania).
         Si ca eu, nepot de taran nestiutor de carte din Tebea, sa privesc si cu mai mult respect spre cele trei morminte aveam sa aflu din carti ca numitul Zacharia Francisc Werner a fost un simplu “taran din Baia de Cris”.
         
         Sigismund Borlea, date biografice:
         S-a nascut in comuna Siria, jd. Arad in 1827.Var dupa mama cuscriitorul Ion Slavic.i
         Studiaza teologia si filozofia.Pe durata comitatului ramanesc al Zarandului a fost prim notar .
         Intre 1865 si1878 a reprezentat Zarandul in parlamentul de la Budapesta.
         Dupa desfiintarea Zarandului ramane totusi la Baia de Cris, unde moare in 1883.
         Va fi inmormantat la Tebea.
         
         

Teodor Pop, date biografice:

         S-a nascut in satul Burda de langa Beius, in anul 1833.
         Urmeaza liceul romansc din Beius si apoi dreptul la Oradea. La Targul Mures il va cunoaste pe Avram Iancu.
         Intre 1868 si 1876 este pretor al Comitatului Zarand. Dupa desfiintarea acestuia ramane ca avocat in Baia de Cris.
         A infiintat o filiala a bancii ”Albina” din Sibiu si la Baia de Cris, a fost membru fondator al bancii “Crisana” din Brad.
         A fost membru al delegatie care a prezentat imparatului Francisc Iosif I textul Memorandumului. Si-a donat intreaga avere gimnaziului roman din Brad. Donatia a ramas cea mai mare donatie, facuta acestui liceu, din toate timpurile.(120.000 de coroane)
         Moare in 1900 si este adus pentru cele vesnice la Tebea.
         
         
         Comuna Baia de Cris a dat tarii multi oameni de seama, dintre care unii, voit sau nu, isi dorm somnul de veci pe alte meleaguri decat cele natale. Unul din oamenii de seama ai comunei si ai Ardealului, care s-a intors pentru totdeauna la el in sat, a fost dr.Nicolae Oncu din satul Rasca. Personalitate de talie nationala, Nicolae Oncu a fost prieten cu Eminescu in timpul studentiei de la Viena, cand a avut un rol hotarator in infiintarea celebrei societati culturale “Romania Juna”.
         Vrand sa participe la rezolvarea problemele romanilor din Ardeal, refuza un post universitar la Bucuresti. Om de actiune, va infiinta banca aradeana “Victoria”, ce avea sa acorde imprumuturi avantajoase taranilor care voiau sa-si cumpere pamant.
         
          Citisem despre Nicolae Oncu dar nu stiam locul mormantului din cimitirul satului.Am inceput a intreba. Ni s-au insirat reperele catorva morminte, apartinand unor gestionari sau preoti cu numele de Oncu, pentru ca in cele din urma sa ne apropiem de adevar. La fata locului ne intampina o cruce de marmora, usor cernita de trecerea timpului si de indiferenta oamenilor.
         Pe cruce un singur nume:
         
         

Dr.Nicolae Oncu
1842-1914

         O lectie de modestie, de dincolo de moarte, de la cel care va fi avut parte de multe titluri, iar lucrarea in folosul natiei i-a fost crez de-o viata.
         Nicolae Oncu, date biografice:
         Nascut in 1842, fiu de tarani din satul Rasca, comuna Baia de Cris.
         Studiaza la Beius, Lugoj, Oradea si Brad.
         Termina dreptul la Oradea.
         Studiaza dreptul, trimis cu o bursa, la Viena. Aici infiinteaza, impreuna cu Eminescu, societatea “Romania Juna”, in 1871.
         Intors in tara se stabileste la Arad, unde infiinteaza, impreuna cu alti fruntasi romani, Banca “Victoria”.
         Sprijina si colaboreaza la cel mai important ziar din Ardeal, ziarul “Tribuna”, care aparea la Arad.
         Din 1906 devine deputat de Arad in Parlamentul de la Budapesta.
         Se reintoarce in pamantul natal, in satul Rasca, in anul 1914.
         Baia de Cris a avut oameni remarcabili din toate satele apartinatoare, dar nu putini au fost si aceeia care, desi s-au nascut pe alte meleaguri, si-au legat pe veci destinul de aceasta localitate.
         Printre acestia se numara si protopopul unit Nicolae Bolboca, nascut la Gilau-Cluj, care-si doarme somnul de veci la capatul unei alei de tei uriasi, din curtea bisericii de pe Magheruta Baii de Cris.
         Desi aparitia bisericii unite in Transilvania a produs multe framantari, ceea ce scrie pe mormantul protopopului unit Bolboca este o dovada ca dragostea de neam este mai presus de orice credinta, caci iata cum se caracterizeaza acest preot unit:
         “Nicolae Bolboca, protopop paroh si inflacarat roman” si, ca si cum aceasta nu ar fi de ajuns, inflacaratul roman tine sa precizeze pe soclul crucii:
         “Numai moartea ma desparte de neamul meu romanesc”
         Probabil ca aceasta dragoste ii va fi fost rasplatita cum nu se poate mai bine prin faptul ca a avut fericirea de a fi printre cei care au votat Unirea cu Tara , la 1 decembrie 1918, in calitate de reprezentant al Zarandului la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia
         
         

Nicolae Bolboca, date biografice:

         A trait intre 1852-1939
         Nascut in Gilau, jud Cluj.
         Preot unit in Baia de Cris
         Arestat pentru initiativa de a organiza o cheta in vederea construirii unui monument in cinstea lui Avram Iancu.
         Intr-o mana cu telefonul mobil, cu cealalta pe volanul unei masini puternice, alergam pe panglica asfaltului, cu privirea tintind fix inainte si cu mintea plina de cifre.
         ..Din cand in cand pe la coada ochiului ne zboara silueta svelta si intunecata a unei cruci de piatra (troita sau “ruga”).
         Ne-am obisnuit sa le stim acolo, fac parte din peisajul grabitelor noastre drumuri “de afaceri”.
         Nu stim de cand sunt acolo, nu ne intereseaza cat timp vor mai fi acolo.
         Acolo, la rascruce de drumuri, langa cumpana fantanii, intr-o margine de hotar.
         Si chiar daca, din intamplare, am da nas in nas cu o asemenea aratare de piatra tot nu i-am intelege rostul.
         Din scrijeliturile serpuite si incolacite, sapate in trupul de piatra aspra, inegrit de vreme sau acoperit de muschi, poti deslusi cu greu doar ingemanarea catorva cifre cu semnificatia unui an.
         
          Comuna Baia de Cris este bogata in “rugi”, poate cea mai bogata din tara.
         Doua dintre ele, invaluite in legenda sau in putinatatea adevarului istoric, merita toata atentia noastra.
         Prima este crucea din Baia de Cris, de pe strada Tribunului, cruce situata langa zidul unei case.
         Privindu-le ti se pare ca se sprijina una pe alta, atat de aproape este casa de cruce si atat de inalta este crucea.
         Incercand sa ajungi, cu privirea, la capatul crucii dai de inaltul cerului, acolo unde trebuie ca se odihnesc sufletele romanilor ridicati”in furci” (spanzurati) in acest loc in revolutia de la 1848.
         
         
         Cea de a doua troita se afla la intrarea in satul Carastau.
         Retrasa din calea calatorului in spatele unui prea banal gard de sarma, pare inca apasata de grozavia faptelor intru neuitarea carora a fost ridicata in acel loc.
         In acel loc in care in iunie 1849 lancierul lui Iancu, pe nume Luca Iov avea sa fie martirizat precum primii crestini, caci fiind prins si imobilizat de dusmani i se toarna praf de pusca pe gura dupa care se da foc prafului.
         Am trecut in revista cateva locuri din comuna Baia de Cris ce ne amintesc de oameni ce nu au ramas indiferenti la ce se intampla in jurul lor.
         Cu lancea sau cu legea ei au luptat pentru o viata mai buna si mai demna pentru toti romanii din Ardeal.
         Sa dam si noi dovada de o minima recunostinta si sa avem mai multa grija decat pana acum de tot ce ne aminteste de bravii nostri inaintasi.
         O raza de speranta vine din partea scolii din Baia de Cris, care si-a pus in gand sa aiba grija de mormintele istorice din comuna.
         Deasemenea Primaria comunei va intia o activitate sistematica si sustinuta, pe parcursul mai multor ani, de renovare a tuturor troitelor de pe raza comunei.
         
         

         
          Bibliografie:
         Neag,Romulus:”Monografia municipiului Brad”, 2004
         Neag,Romulus:”Personalitati bradene in lumina istoriei”, 2006
         Parva,Ioan:”Oameni si locuri din Tara Motilor”, 2006
         Parva,Ioan:”Drumuri in Tara Zarandului”, 1983


 
     

unique visitor counter

Situl a fost creat in august 2008
© 2008 "Tara Iancului- Iubirea mea"